Enter your email address below and subscribe to our newsletter

Weekend cu gust autentic: „VATRĂ și OGRADĂ” aduce peste 80 de producători locali la Ferma Dacilor

În zilele de 13 și 14 iunie, la Ferma Dacilor, în zona Dealu Mare, va avea loc evenimentul „Târg Gastronomic Experiențial – VATRĂ ȘI OGRADĂ, de la gospodari la gurmanzi”.

8 din 10 sosiri turistice în România sunt generate de turiști români. „Vatră și Ogradă” transformă produsul local în experiență gastronomică de weekend.

Turismul intern și preferința pentru produse locale conturează o nouă direcție

Turismul intern devine tot mai important pentru economia locală, iar datele publicate de Institutul Național de Statistică confirmă această tendință: în 2025, peste 80% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică din România au fost generate de turiști români.

În paralel, potrivit Statista, 79% dintre români preferă produsele locale, un procent mai mare decât în țări precum Suedia, Italia sau Ungaria.

Aceste două tendințe susțin dezvoltarea unor experiențe turistice autentice, în care gastronomia locală devine un element central.

„Vatră și Ogradă” – produsul local devine experiență

În acest context, pe 13-14 iunie, la Ferma Dacilor, în zona Dealu Mare, va avea loc evenimentul „Târg Gastronomic Experiențial – Vatră și Ogradă, de la gospodari la gurmanzi”.

Evenimentul reunește peste 80 de producători locali, artizani alimentari, crame, chefi și include un spațiu dedicat producătorilor din comunitățile Slow Food Buzău și Prahova.

Conceptul propus de organizatori transformă produsul local într-o experiență completă: acesta este gustat, explicat, asociat cu vin, fotografiat și povestit mai departe, devenind parte din identitatea unei destinații.

Turistul român, din vizitator în ambasador

Organizatorii propun o schimbare de perspectivă: turistul român nu este doar un vizitator, ci poate deveni cumpărător, ambasador și client recurent, dacă produsul local este integrat într-o experiență memorabilă.

Evenimentul funcționează ca o platformă de vânzare, testare, expunere și comunicare pentru producători locali, artizani alimentari, crame, ferme, carmangerii, brutari, producători de brânzeturi, meșteșugari, apicultori și mici antreprenori care au nevoie de interacțiune directă cu publicul.

Produsul local, element central al experienței turistice

Într-o escapadă de weekend, mâncarea locală devine unul dintre principalele motive pentru care un turist își amintește un loc, îl recomandă sau revine.

La eveniment, vizitatorii vor putea descoperi preparate realizate din ingrediente locale, multe provenite din Prahova și Buzău, dar și din alte regiuni ale țării. Oferta include produse de la Carmangeria Burebista, brânzeturi maturate cunoscute sub brandul Ferma Dacilor, vinuri din Dealu Mare, produse artizanale și experiențe gastronomice dedicate atât adulților, cât și copiilor.

Slow Food Corner și întâlnirea cu producătorii locali

Un punct important al evenimentului este Slow Food Corner, organizat de comunitățile Slow Food Buzău și Prahova, inspirat de „Piața Artizanilor” din Buzău.

Spațiul aduce în fața publicului producători locali și artizani din întreaga țară, oferind acces direct la produse autentice și la poveștile din spatele acestora.

Educație gastronomică: brânzeturi și masterclass-uri

Zona dedicată brânzeturilor maturate propune degustări și experiențe educative. Publicul va putea descoperi brânzeturi din lapte de vacă, oaie și capră, dar și produse realizate de artizani români.

Pe 13 iunie, Andreea Popa, trainer oficial Academy of Cheese, va susține masterclass-uri dedicate degustării brânzeturilor iar experiența va fi completată de Marian Damu, consultant cu peste 20 de ani de experiență în domeniu.

Gastronomie live și activități pentru întreaga familie

Programul evenimentului include gastronomie live cu trei chefi invitați, mangaliță la proțap, brutărie vie cu procese complete de preparare, atelier de făcut paste, atelier de gogoși, ateliere de țesut, pictură pe față pentru copii, loc de joacă, activități pentru cei mici, plimbări cu calul și degustări de vinuri din Dealu Mare.

Evenimentul este conceput ca o experiență completă pentru familii, într-un cadru natural, accesibil, situat la aproximativ o oră de București.

Dealu Mare, în curs de afirmare ca destinație gastronomică

Prin această inițiativă, zona Dealu Mare este promovată nu doar ca destinație viticolă, ci și ca destinație gastronomică și de weekend. Mâncarea locală, producătorii și experiențele rurale devin elemente centrale ale ofertei turistice.

Înscrieri pentru producători locali

Producătorii artizanali care doresc să participe la eveniment pot solicita detalii de înscriere la:

Raluca Dumitrana
Email: raluca@economierurala.ro
Telefon: 0722 782 651

Corina Cazacu
Telefon: 0792 302 315

Informații pentru public

Evenimentul are loc în perioada 13-14 iunie, la Ferma Dacilor, în zona Dealu Mare. Accesul se face pe bază de bilet, la prețul de 15 lei, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani beneficiază de intrare gratuită.

Pentru noutăți, program, lista participanților și informații actualizate, publicul poate urmări pagina de Facebook „Vatră și Ogradă”.

Despre ”Vatră și Ogradă”

Vatră și Ogradă este un târg gastronomic experiențial dedicat gastronomiei românești, producătorilor locali, meșteșugurilor și experiențelor specifice satului românesc. Evenimentul aduce împreună peste 80 de producători artizanali, chefi, comunități Slow Food, crame și public interesat de produse autentice și experiențe trăite aproape de natură.