Statul a abandonat oierii români. Cine plătește prețul blocării exporturilor de ovine?

Sectorul ovin din România traversează una dintre cele mai grave crize din ultimii ani, iar răspunsul autorităților pare să fie, cel puțin până acum, unul caracterizat de întârziere, lipsă de coordonare și absența unor soluții concrete pentru fermierii afectați.

Decizia Comisiei Europene de a interzice circulația și exportul ovinelor și caprinelor din România până la 31 decembrie 2026 a creat un șoc major într-un sector care reprezintă una dintre puținele ramuri agricole în care România este un jucător important pe piețele externe. În loc să vedem o mobilizare rapidă a instituțiilor statului pentru limitarea efectelor economice, asistăm la un blocaj administrativ care riscă să transforme o problemă sanitar-veterinară într-un dezastru economic și social.

În acest context, demersul Uniunii Oierilor este nu doar justificat, ci absolut necesar. Organizația solicită ceea ce orice stat responsabil ar fi trebuit să facă încă din primele zile ale crizei: identificarea unor soluții tehnice pentru reluarea exporturilor, negocierea cu partenerii externi, acordarea de compensații fermierilor și implicarea tuturor instituțiilor relevante în apărarea intereselor agriculturii românești.

Oierii plătesc pentru neputința autorităților

Consecințele blocării exporturilor sunt dramatice. Mii de animale rămân în ferme, costurile cu furajarea cresc de la o zi la alta, iar piața internă nu are capacitatea de a absorbi volumele care erau destinate exportului.

Rezultatul este previzibil: prăbușirea prețurilor la poarta fermei și diminuarea veniturilor crescătorilor. În timp ce fermierii suportă costuri suplimentare, contractele externe sunt puse în pericol, iar cumpărătorii internaționali încep să caute furnizori alternativi.

Ceea ce este cu adevărat grav este faptul că pierderea piețelor externe nu reprezintă doar o problemă temporară. Piețele se construiesc în ani de muncă, negocieri și investiții, dar pot fi pierdute în câteva săptămâni. Odată ce importatorii se reorientează către alte state furnizoare, revenirea României devine dificilă și costisitoare.

ANSVSA, MADR și MAE au obligația să ofere soluții, nu explicații

Uniunea Oierilor atrage atenția asupra unui aspect esențial: fermierii nu au nevoie de dispute publice și de transferuri de responsabilitate între instituții. Ei au nevoie de rezultate.

În mod legitim, crescătorii solicită delimitarea zonelor afectate și a celor libere de boală, testarea animalelor, certificarea suplimentară, utilizarea centrelor autorizate de colectare și negocierea unor condiții speciale de export cu statele importatoare.

Mai mult, propunerea privind vaccinarea animalelor destinate exportului, acolo unde legislația și statele importatoare permit acest lucru, trebuie analizată urgent și fără prejudecăți administrative. În multe situații, soluțiile tehnice există, însă lipsesc voința instituțională și capacitatea de negociere.

Este greu de înțeles de ce, la mai multe zile după apariția restricțiilor, fermierii încă nu au primit un plan clar de acțiune din partea autorităților.

Unde este sprijinul financiar pentru fermierii afectați?

Orice restricție impusă din motive sanitare generează costuri economice. În toate statele europene funcționale, aceste costuri sunt împărțite între fermieri și stat.

În România, însă, există riscul ca întreaga povară să fie transferată asupra crescătorilor de ovine.

Uniunea Oierilor solicită pe bună dreptate plăți compensatorii pentru pierderile generate de imposibilitatea exportului, pentru diferențele de preț dintre piața externă și cea internă, pentru costurile suplimentare cu furajarea și pentru cheltuielile generate de testări și certificări.

Mai mult, dacă autoritățile pregătesc scheme de sprijin pentru alte sectoare zootehnice, atunci excluderea sectorului ovin ar reprezenta o discriminare evidentă și o nouă dovadă că importanța economică a oieritului este subestimată la nivel decizional.

Diplomația economică a dispărut exact când era mai necesară

Un alt semnal de alarmă privește rolul Ministerului Afacerilor Externe.

În mod normal, ambasadele și reprezentanțele diplomatice ale României ar trebui să fie implicate activ în menținerea dialogului cu statele importatoare și în susținerea poziției tehnice a României.

Exporturile agricole nu sunt doar o problemă comercială. Ele reprezintă și o problemă de diplomație economică.

Fiecare zi de tăcere instituțională transmite un mesaj negativ partenerilor externi și afectează credibilitatea României pe piețele internaționale.

Oieritul este o chestiune de securitate economică rurală

Pentru multe comunități din România, oieritul nu este doar o activitate economică. Este principalul motor al economiei locale.

În spatele fiecărei ferme afectate există familii, angajați, transportatori, comercianți, furnizori de furaje, medici veterinari și numeroase alte activități care depind de funcționarea acestui sector.

Atunci când exporturile sunt blocate și veniturile fermierilor scad, efectele se propagă în întreaga economie rurală. Sunt afectate sate întregi, iar presiunea economică se transferă asupra unor comunități deja vulnerabile.

Timpul declarațiilor a trecut. Este momentul măsurilor concrete

Mesajul transmis de Uniunea Oierilor este unul clar: fermierii nu cer privilegii și nu solicită tratamente speciale. Cer doar ca statul român să își îndeplinească obligațiile și să apere un sector strategic al agriculturii naționale.

Reluarea exporturilor în condiții controlate, recunoașterea zonelor libere de boală, aplicarea măsurilor suplimentare de certificare și testare, implicarea diplomației românești și acordarea unor compensații financiare reprezintă măsuri de bun-simț într-o situație excepțională.

Dacă autoritățile vor continua să întârzie soluțiile, nota de plată va fi achitată de fermieri, de economia rurală și, în final, de întreaga agricultură românească.

Iar atunci întrebarea legitimă va fi una singură: cine răspunde pentru pierderile provocate de pasivitatea statului?