Enter your email address below and subscribe to our newsletter

Reforma PAC după 2027: schimbare de paradigmă în agricultura europeană și provocări majore pentru România

Viitorul Politicii Agricole Comune se află în centrul unei dezbateri europene cu implicații majore pentru securitatea alimentară, competitivitatea fermierilor și dezvoltarea comunităților rurale. Reducerea bugetului dedicat agriculturii, integrarea finanțării într-un fond unic și reorganizarea mecanismelor de sprijin ridică întrebări esențiale: va reuși Uniunea Europeană să își protejeze producătorii într-o piață tot mai competitivă și ce trebuie să facă România pentru a nu pierde teren în raport cu celelalte state membre?

O reformă care poate schimba regulile jocului pentru fermierii europeni

Politica Agricolă Comună (PAC) reprezintă unul dintre principalele instrumente prin care Uniunea Europeană susține producția agricolă, veniturile fermierilor, modernizarea exploatațiilor și dezvoltarea zonelor rurale. De-a lungul timpului, PAC a trecut prin numeroase reforme, însă propunerile pentru perioada 2028–2034 conturează o schimbare de arhitectură financiară și administrativă care ar putea avea consecințe importante asupra modului în care statele membre își organizează politicile agricole.

Miza nu este doar stabilirea cuantumului subvențiilor pe hectar, ci și capacitatea agriculturii europene de a rămâne competitivă într-un context economic tot mai dificil, marcat de creșterea costurilor de producție, efectele schimbărilor climatice, presiunea asupra resurselor de apă și intensificarea concurenței pe piețele internaționale.

În aceste condiții, o reformă care urmărește simplificarea mecanismelor administrative și o mai mare flexibilitate pentru statele membre trebuie evaluată și prin prisma efectelor concrete asupra fermierilor. O schimbare de asemenea amploare riscă să genereze incertitudine dacă noile instrumente de finanțare nu sunt însoțite de resurse suficiente, reguli clare și mecanisme care să asigure predictibilitatea investițiilor agricole.

Din perspectiva producătorilor, stabilitatea cadrului european de finanțare este esențială. O fermă nu își poate modifica peste noapte structura de producție, sistemele de irigații, tehnologiile sau planurile de investiții în funcție de fiecare nouă regulă administrativă. Agricultura presupune cicluri de producție, investiții pe termen lung și riscuri economice care trebuie gestionate într-un cadru previzibil.

Bugetul PAC, principala sursă de îngrijorare

Una dintre cele mai importante probleme ridicate de propunerea pentru viitoarea PAC este diminuarea bugetului dedicat agriculturii în raport cu actuala perioadă de programare.

Potrivit datelor prezentate în analiza de bază, viitoarea finanțare agricolă ar urma să cuprindă aproximativ 293,7 miliarde de euro pentru perioada 2028–2034, la care s-ar adăuga o rezervă de criză de 6,3 miliarde de euro. Suma este cu peste 80 de miliarde de euro mai mică decât cea alocată pentru actuala perioadă, ceea ce ridică întrebări privind capacitatea Uniunii Europene de a susține simultan veniturile fermierilor, tranziția către practici agricole mai sustenabile și investițiile necesare modernizării sectorului.

O preocupare suplimentară este legată de intenția de integrare a PAC într-un cadru financiar mai larg, în care politicile agricole ar urma să fie corelate cu alte priorități europene prin intermediul unor planuri naționale și regionale de parteneriat. Această reorganizare poate oferi guvernelor o anumită flexibilitate în stabilirea priorităților, însă există și riscul ca agricultura să intre în competiție cu alte domenii pentru resursele financiare disponibile.

Pentru un sector care asigură producția de alimente, ocuparea forței de muncă în mediul rural și o parte importantă a activității economice din numeroase regiuni europene, reducerea ponderii sale în bugetul Uniunii nu este o simplă ajustare contabilă. Ea ridică o problemă strategică privind locul agriculturii în proiectul european.

În plus, negocierile asupra viitorului cadru financiar multianual nu sunt încheiate, iar eventualele modificări ale bugetului general pot influența și resursele disponibile pentru agricultură. Prin urmare, cifrele vehiculate trebuie privite ca elemente ale unei propuneri aflate în negociere, nu ca alocări definitive.

România, în fața unei reduceri importante a resurselor disponibile

Pentru România, implicațiile sunt cu atât mai importante cu cât agricultura are un rol economic, social și strategic major, iar numeroase exploatații depind de sprijinul european pentru menținerea activității, efectuarea investițiilor și gestionarea riscurilor de producție.

Conform cifrelor prezentate în materialul analizat, alocarea indicată pentru România în viitoarea perioadă ar fi de 16,57 miliarde de euro, comparativ cu aproximativ 21,6 miliarde de euro în actuala perioadă, sumă care include și finanțarea pentru dezvoltare rurală. Diferența este de aproximativ cinci miliarde de euro.

Totuși, această comparație trebuie interpretată cu atenție: viitoarea anvelopă financiară nu ar urma să fie destinată exclusiv plăților directe, ci ar putea acoperi și măsuri de mediu, anumite investiții și intervenții sectoriale. În consecință, efectul asupra subvențiilor efectiv încasate de fermieri va depinde de arhitectura finală a programului, de prioritățile stabilite de România și de regulile care vor fi adoptate la nivel european.

Există și elemente care ar putea atenua o parte dintre efectele negative asupra plăților directe. Actualizarea suprafeței de referință utilizate pentru România, de la 9,24 milioane de hectare la 9,84 milioane de hectare, precum și apropierea nivelului plăților directe de media europeană, prin convergență externă, sunt prezentate drept modificări cu potențial favorabil pentru fermierii români.

Cu toate acestea, o eventuală îmbunătățire a nivelului unitar al plăților nu elimină automat problema resurselor totale disponibile. România trebuie să analizeze simultan valoarea sprijinului pe hectar, numărul beneficiarilor, costurile de producție și necesarul de investiții, astfel încât noua arhitectură financiară să răspundă nevoilor reale ale agriculturii naționale.

Dezvoltarea rurală, o componentă esențială care nu trebuie pierdută din vedere

O altă schimbare majoră privește organizarea finanțării dezvoltării rurale. În forma de reformă descrisă în material, pilonul distinct de dezvoltare rurală nu mai este prevăzut în aceeași structură ca în actuala PAC, iar o parte dintre măsurile care au susținut modernizarea infrastructurii rurale și investițiile economice ar putea necesita alte mecanisme de finanțare.

Problema depășește cu mult agricultura în sensul strict al cuvântului. Dezvoltarea rurală înseamnă drumuri de acces către exploatații, infrastructură pentru gestionarea apei, capacități de depozitare și procesare, servicii de bază, oportunități de angajare și condiții care să permită comunităților să își păstreze populația activă.

Pentru România, unde există numeroase localități în care agricultura reprezintă principala sursă de venit, reducerea oportunităților de finanțare pentru aceste investiții ar putea încetini diversificarea economiei rurale și dezvoltarea lanțurilor locale de producție.

În același timp, fără capacități suficiente de depozitare și procesare, fermierii rămân vulnerabili la fluctuațiile prețurilor și sunt adesea obligați să comercializeze producția într-un moment nefavorabil. O agricultură competitivă nu se construiește doar prin producții mari la hectar, ci și prin capacitatea de a păstra, transforma și valorifica produsele în interiorul economiei naționale.

De aceea, viitoarea PAC trebuie analizată și prin prisma investițiilor care permit trecerea de la exportul de materii prime la producția de alimente cu valoare adăugată mai mare. În absența unor mecanisme financiare adecvate, obiectivul consolidării industriei alimentare românești ar putea deveni mai dificil de realizat.

Simplificarea administrativă nu trebuie să însemne reducerea sprijinului

Reforma propusă urmărește și modificarea modului în care sunt organizate cerințele de mediu și mecanismele de sprijin. Renunțarea la structura actuală a GAEC-urilor și a eco-schemelor, în forma descrisă în material, ar putea fi însoțită de noi obligații pentru statele membre privind protecția solului și a apei, în timp ce cerințele legale de gestionare ar urma să fie menținute.

Comisia Europeană a propus, de asemenea, orientarea unei părți importante din fondurile planurilor naționale și regionale către obiective de mediu. În analiza prezentată este menționată o pondere de 43%, însă aplicarea concretă a acestei cerințe și relația sa cu celelalte intervenții trebuie urmărite în documentele legislative și în negocierile europene.

Protejarea resurselor naturale este indispensabilă pentru viitorul agriculturii, mai ales în condițiile secetelor repetate și ale degradării unor terenuri. Totuși, tranziția către practici mai sustenabile trebuie construită astfel încât să țină cont de particularitățile exploatațiilor, de accesul la tehnologii și de capacitatea fermierilor de a suporta costurile suplimentare.

Simplificarea administrativă ar trebui să reducă birocrația, să facă regulile mai ușor de înțeles și să permită fermierilor să își concentreze resursele asupra producției și investițiilor. Ea nu ar trebui să transforme schimbarea regulilor într-o nouă sursă de incertitudine și nici să transfere asupra producătorilor costurile unei tranziții insuficient finanțate.

Competitivitatea agriculturii europene, testată de piața globală

În paralel cu reorganizarea finanțării, agricultura europeană se confruntă cu o presiune concurențială tot mai mare. Prețurile la îngrășăminte, energie, combustibili și alte inputuri influențează direct costul producției, în timp ce schimbările climatice amplifică riscurile asociate recoltelor.

La acestea se adaugă concurența produselor provenite din state terțe, ale căror costuri de producție și condiții de reglementare pot fi diferite de cele aplicabile în Uniunea Europeană. Pentru fermierii europeni, problema nu este simpla existență a comerțului internațional, ci necesitatea ca deschiderea pieței să fie însoțită de condiții concurențiale echitabile și de respectarea cerințelor aplicabile produselor comercializate pe piața europeană.

Dacă producătorilor europeni li se solicită respectarea unor standarde ridicate, dar aceștia nu beneficiază de instrumente suficiente pentru a-și reduce costurile și pentru a investi în modernizare, există riscul ca presiunea concurențială să se accentueze.

În cazul României, această problemă trebuie abordată printr-o strategie care să combine sprijinul financiar, investițiile în infrastructura agricolă, dezvoltarea procesării și accesul la tehnologii moderne. O politică agricolă eficientă trebuie să susțină atât veniturile producătorilor, cât și capacitatea acestora de a obține produse competitive, de a negocia mai bine în lanțul comercial și de a păstra o parte mai mare din valoarea adăugată în economia națională.

Ce ar trebui să facă România pentru a-și proteja fermierii?

În fața acestor provocări, România are nevoie de o poziție de negociere coerentă și de o strategie națională care să pornească de la nevoile reale ale exploatațiilor agricole.

Prima prioritate trebuie să fie protejarea unui nivel adecvat de finanțare pentru agricultură și clarificarea modului în care resursele disponibile vor fi distribuite între plățile directe, investiții, măsuri de mediu și intervenții sectoriale. O alocare financiară trebuie evaluată nu doar prin valoarea sa totală, ci și prin rezultatele economice pe care le poate genera.

A doua prioritate este menținerea unor mecanisme care să permită investițiile în irigații, depozitare, procesare și infrastructură rurală. Fără acestea, fermierii vor continua să fie expuși pierderilor provocate de secetă și dependenței de piețe pe care au o capacitate limitată de negociere.

În al treilea rând, România trebuie să accelereze introducerea tehnologiilor digitale, utilizarea rezultatelor cercetării și inovării și adaptarea culturilor la deficitul de apă, boli și dăunători. Diversificarea producției, dezvoltarea bioenergiei și adoptarea soluțiilor care pot contribui la reducerea emisiilor și la valorificarea carbonului pot crea oportunități suplimentare, dacă sunt susținute prin programe fezabile și fundamentate economic.

Nu în ultimul rând, viitoarea politică agricolă trebuie să țină cont de diversitatea exploatațiilor românești. Nevoile unei ferme de familie nu sunt identice cu cele ale unei exploatații de mari dimensiuni, după cum provocările sectorului vegetal diferă de cele ale zootehniei, apiculturii sau vitiviniculturii. O strategie eficientă trebuie să asigure instrumente adecvate pentru aceste categorii, fără a pierde din vedere obiectivul comun al competitivității.

O reformă încă în negociere, dar cu efecte care trebuie anticipate de acum

Forma finală a PAC pentru perioada 2028–2034 va depinde de evoluția negocierilor privind viitorul buget multianual și de pozițiile adoptate de Comisia Europeană, Consiliu și Parlamentul European. Diferențele dintre propuneri arată că există încă teme importante asupra cărora instituțiile europene trebuie să ajungă la un compromis.

Calendarul adoptării este, la rândul său, esențial. Dacă negocierile bugetare și legislative se prelungesc, statele membre ar putea avea la dispoziție mai puțin timp pentru pregătirea și aprobarea noilor planuri naționale și regionale. Într-un asemenea scenariu, devine necesară clarificarea din timp a soluțiilor de tranziție, pentru a evita perturbarea finanțării și incertitudinea în rândul beneficiarilor.

Pentru România, anticiparea schimbărilor este la fel de importantă ca participarea la negocieri. Autoritățile, organizațiile profesionale, reprezentanții fermierilor și specialiștii din sector trebuie să contribuie la formularea unei poziții care să protejeze interesele agriculturii naționale și să transforme viitoarea finanțare într-un instrument real de modernizare.

Reforma PAC nu trebuie privită exclusiv ca o problemă de redistribuire a banilor europeni, ci ca o decizie strategică privind viitorul producției de alimente, reziliența comunităților rurale și poziția Europei pe piețele internaționale.

Pentru România, miza este clară: nu este suficient să obțină fonduri europene, ci trebuie să se asigure că acestea susțin o agricultură productivă, rezilientă și capabilă să genereze valoare adăugată în economia națională. Într-o perioadă în care regulile se pot schimba, cea mai costisitoare alegere ar fi lipsa unei strategii.

AGROEXPERT TV – analiză privind viitorul agriculturii românești și europene.

SIMONA MAN

#AGROEXPERTTV#PAC2028#AgriculturaEuropeana#AgriculturaRomaneasca#FermieriRomani#PoliticaAgricolaComuna#FonduriEuropene#DezvoltareRurala#CompetitivitateAgricola