Enter your email address below and subscribe to our newsletter

PREMIERĂ: „AGROEXPERT”, prezentată de Simona Man, la Metropola TV

COMUNICAT DE PRESĂ
Metropola TV
| București, 28 februarie 2026

Mâine dimineață, 01 martie, de la ora 09:00, Metropola TV intră în prima zi de primvară cu o nouă PREMIERĂ: „AGROEXPERT”, prezentată de Simona Man.

Metropola TV aduce în grila de programe o premieră cu gust de Românie autentică, „AGROEXPERT”, emisiunea care susține agricultura românească și o prezintă pe înțelesul tuturor — inclusiv al publicului urban, mereu conectat la vibrația orașelor, dar curios să descopere de unde vine, cu adevărat, mâncarea bună.

Consumatorul urban devine, pe zi ce trece, tot mai interesat de rodul pământului, de sustenabilitate și de importanța produselor românești — alegând tot mai conștient ceea ce pune pe masă și susținând, prin fiecare opțiune, agricultura locală.

„AGROEXPERT”, prezentată de Simona Man, spune poveștile producătorilor români direct din teren — din ferme, solarii, pepiniere și spații de procesare — și pune în lumină oamenii care construiesc, zi de zi, viitorul agriculturii și al alimentației noastre.

Temele abordate sunt actuale și utile: de la tehnologii moderne, managementul resurselor și sustenabilitate, până la politici agricole și traseul produselor românești către piețele interne și internaționale. În fiecare ediție, accentul rămâne pe soluții, idei aplicabile și exemple de bune practici.

Prima ediție vine cu o introducere în mediul de business și include interviuri realizate în cadrul AGRI TRADE SUMMIT – ediția a IV-a, cel mai mare eveniment de agribusiness din România și regiunea Mării Negre. Printre invitații intervievați se numără Victor Negrescu – Vicepreședinte al Parlamentului European, Adrian Chesnoiu – Director general AFIR / fost ministru al agriculturii, Cezar Gheorghe – fondator AGRI TRADE SUMMIT

Programată duminica, de la ora 09:00, „AGROEXPERT” vine într-un moment perfect al zilei: ora ideală pentru a învăța despre bunătățurile pământului, într-un ritm relaxat — cu cafeaua aproape și curiozitatea trează.

AGROEXPERTpulsul agriculturii românești.