Dialog direct cu Alexandru Baciu – radiografia unei agriculturi sub presiune

Agraria 2026: dialog direct cu Alexandru Baciu – radiografia unei agriculturi sub presiune

La ediția din acest an a AGRARIA, desfășurată la Jucu, în județul Cluj, am stat de vorbă cu Alexandru Baciu, unul dintre cei mai experimentați fermieri din România. Prezență constantă de aproape două decenii la acest târg, Baciu oferă nu doar perspectiva unui participant fidel, ci și o analiză lucidă a stării actuale din agricultură.

„Agraria e o sărbătoare, dar realitatea din ferme e tot mai dură”

Pentru Alexandru Baciu, Agraria rămâne un reper: „o manifestare la superlativ”, un loc unde fermierii vin nu doar pentru tehnologie, ci și pentru a-și reconfirma apartenența la un sector aflat sub presiune. Deși interesul pentru utilaje moderne este ridicat – în special pentru echipamente de însilozare și optimizare a spațiilor de depozitare – deciziile de investiții sunt astăzi marcate de prudență.

Laptele – din pilon strategic în activitate nerentabilă

Cel mai dur semnal vine din sectorul laptelui. Baciu vorbește deschis despre o criză profundă: costuri de producție de 2–2,2 lei/litru, în timp ce prețul de vânzare coboară la 1,5–1,7 lei/litru. Diferența înseamnă pierdere directă.

„Vindem sub prețul de cost. Pierderile se acumulează lună de lună și nu mai știm cum să o scoatem la capăt.”

În acest context, ideea renunțării la vacile de lapte nu mai este o excepție, ci devine o opțiune reală pentru tot mai mulți fermieri.

Trecerea pe carne – avantajul integrării

Baciu explică însă și strategia de adaptare: trecerea parțială spre producția de carne, acolo unde există lanț integrat – de la fermă la procesare și vânzare directă.

Totuși, nici acest sector nu este imun la probleme. Creșterea costurilor de producție și scăderea puterii de cumpărare afectează direct consumul.

 Datele din teren arată o reducere a vânzărilor cu 25–30%, iar comportamentul consumatorului s-a schimbat vizibil: de la achiziții „la kilogram” la cumpărături „la gramaj”.

Consumatorul decide piața, nu discursul

Un punct esențial subliniat în dialog este ruptura dintre discursul public („cumpărați românește”) și realitatea economică. Când prețul produselor autohtone devine prohibitiv, consumatorul alege inevitabil varianta mai ieftină, chiar dacă este din import.

Exemplul tomatelor este relevant: produse susținute de stat, dar ajunse la prețuri de 80–100 lei/kg în extrasezon. În aceste condiții, competitivitatea devine iluzorie.

Probleme sistemice: control slab și agricultură neprofesionalizată

Fermierul ALEXANDRU BACIU  atrage atenția și asupra lipsei de control în utilizarea pesticidelor și a practicilor neconforme. Agricultura „după ureche” încă există, iar acest lucru afectează atât calitatea produselor, cât și imaginea producției românești.

Statul absent și birocrația blocantă

Un alt punct critic este întârzierea subvențiilor și blocajele administrative. Lipsa de predictibilitate – fie că vorbim de buget, softuri sau avize – pune o presiune suplimentară pe fermieri.

„Avem buget, n-avem hotărâre. Avem hotărâre, n-avem aviz. România e țara paradoxurilor.”

Comparativ, alte state europene intervin direct pentru a susține producătorii, inclusiv prin subvenții per litru de lapte.

Securitatea alimentară – o temă ignorată

Poate cea mai gravă concluzie a dialogului este legată de vulnerabilitatea României în materie de securitate alimentară. În lipsa unei strategii coerente, țara rămâne dependentă de importuri, în timp ce exportă materie primă.

„Dacă mâine se închid granițele, de unde aducem lapte, carne?”

Este o întrebare care ar trebui să fie centrală în politicile publice, dar care, în practică, rămâne fără răspuns.

Concluzie: între experiență și frustrare

Dialogul cu Alexandru Baciu nu este doar o radiografie a unei ferme, ci a întregului sistem agricol. După decenii de muncă și investiții, sentimentul dominant nu este satisfacția, ci frustrarea.

„Spunem ce trebuie făcut, dar nu ne ascultă nimeni.”

Agraria rămâne o vitrină a progresului, dar vocea fermierilor arată clar că, fără decizii rapide și coerente, agricultura românească riscă să piardă exact oamenii care o țin în viață.