Când responsabilitatea se oprește la poarta ANSVSA

Alexandru Bociu, între cifre, explicații și o întrebare simplă: cine își asumă responsabilitatea pentru criza din sectorul ovin?

Declarațiile făcute de președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, în emisiune televizată ridică din nou o problemă care nu mai poate fi ocolită: cine își asumă responsabilitatea atunci când sistemul sanitar-veterinar ajunge să fie contestat de fermieri, când exporturile de ovine sunt blocate, când apar focare de boli, iar crescătorii spun că nu se simt ascultați de instituția care ar trebui să le fie partener în gestionarea crizei?

Este adevărat că ANSVSA a făcut demersuri la nivel european pentru deblocarea exporturilor, iar planul de acțiune transmis Comisiei Europene prevede măsuri de regionalizare, trasabilitate și vaccinare diferențiată, România obținând inclusiv 1,3 milioane de doze de vaccin puse la dispoziție gratuit. (AGERPRES) Dar aceste demersuri, oricât de importante ar fi, nu pot deveni un paravan în spatele căruia să dispară întrebările legitime ale crescătorilor de ovine și ale medicilor veterinari.

Pentru că un sistem sanitar-veterinar nu se măsoară numai în numărul piețelor externe deschise și nici numai în comunicate despre negocieri purtate la Bruxelles, ci se măsoară, înainte de toate, în capacitatea lui de a preveni, identifica și controla bolile, de a avea date reale din teren, de a comunica rapid și transparent cu fermierii și, mai ales, de a construi în jurul său o rețea de profesioniști care să lucreze împreună, nu să se acuze reciproc atunci când lucrurile merg prost.

Iar aici este una dintre marile probleme pe care discursul președintelui ANSVSA nu reușește să le lămurească.

Atunci când ni se spune că în anumite județe efectivele reale de animale ar fi diferite cu procente foarte mari față de cele existente în evidențele oficiale, întrebarea firească este: cum s-a ajuns aici și cine trebuia să observe mai devreme această diferență? Dacă există deficiențe de identificare, de trasabilitate, de raportare sau de control, ele nu au apărut peste noapte și nu pot fi puse exclusiv în responsabilitatea medicului veterinar de liberă practică, a fermierului sau a crescătorului de animale.

ANSVSA este autoritatea națională care coordonează sistemul sanitar-veterinar, iar conducerea unei asemenea instituții presupune nu doar capacitatea de a indica neregulile din teritoriu, ci și obligația de a explica public de ce acele nereguli au putut persista și ce măsuri manageriale au fost luate pentru a le corecta.

Mai ales că președintele ANSVSA însuși a declarat încă din luna iulie că nu consideră că are motive să demisioneze și și-a argumentat poziția inclusiv prin reducerea focarelor de pestă porcină africană și prin deschiderea unor piețe externe. (AGERPRES) Sunt rezultate pe care instituția le poate prezenta și documenta, însă ele nu răspund automat întrebărilor pe care sectorul ovin le pune astăzi.

Pesta porcină africană este una dintre problemele sistemului sanitar-veterinar, dar criza actuală a crescătorilor de ovine este o altă problemă epidemiologică, economică și administrativă și trebuie tratată cu aceeași precizie cu care se cere responsabilitate celor din teren.

De aceea, dacă într-o emisiune dedicată agriculturii și problemelor fermierilor se discută despre pesta micilor rumegătoare, iar răspunsurile se raportează în mod repetat la evoluția pestei porcine africane, este firesc ca publicul să se întrebe cât de atent este urmărită, la nivelul conducerii instituției, realitatea concretă a sectorului ovin.

Nu este suficient să spui că fermierii trebuie să fie responsabili. Responsabilitatea trebuie să înceapă de la vârful instituției.

Nu este suficient să spui că medicii veterinari trebuie să-și facă treaba. Este nevoie ca instituția care îi coordonează să le ofere reguli clare, resurse, proceduri funcționale și un mecanism real de dialog.

Nu este suficient să spui că România a deschis piețe externe. O piață deschisă nu valorează nimic pentru un crescător care nu își poate scoate animalele din fermă, nu își poate valorifica producția și privește neputincios cum pierderile se acumulează.

Iar aici trebuie făcută o distincție esențială: deschiderea piețelor este importantă pentru economia zootehniei românești, însă ea trebuie să meargă în paralel cu sănătatea efectivelor, biosecuritatea, supravegherea epidemiologică și funcționarea corectă a întregului lanț sanitar-veterinar.

În plus, reacția fermierilor nu mai poate fi tratată ca o simplă nemulțumire de moment. În ultimele săptămâni, crescătorii de ovine au protestat și au cerut inclusiv schimbarea conducerii ANSVSA, deblocarea exporturilor și măsuri pentru pierderile generate de restricții. (DCNews)

Iar când un sector strategic pentru agricultura României ajunge să protesteze în stradă, primul reflex al conducerii unei autorități nu ar trebui să fie acela de a căuta vinovați în josul sistemului, ci acela de a coborî efectiv în teren și de a asculta.

Fermierul nu este adversarul ANSVSA. Medicul veterinar concesionar nu este adversarul ANSVSA. Asociațiile profesionale nu sunt adversarul ANSVSA.

Dimpotrivă, aceștia sunt oamenii fără de care sistemul nu poate funcționa.

De altfel, chiar ANSVSA vorbește oficial despre „parteneriatul cu medicii veterinari de liberă practică” și despre caracterul strategic al expertizei acestora pentru stabilitatea sanitar-veterinară. (AGERPRES) Tocmai de aceea, cu atât mai mult este nevoie ca acest parteneriat să existe în realitate, nu doar în comunicate și declarații oficiale.

Un medic veterinar care lucrează zilnic cu fermierul trebuie ascultat atunci când semnalează o problemă. Un crescător care își vede animalele trebuie ascultat atunci când spune că o măsură administrativă îi distruge afacerea. Asociațiile trebuie chemate la masa dialogului înainte ca tensiunea să ajungă în stradă, nu doar după ce protestele devin imposibil de ignorat.

Și mai există o problemă: încrederea.

Când Comisia Europeană cere României măsuri suplimentare de control, trasabilitate și regionalizare, răspunsul nu poate fi doar acela de a indica spre medicii veterinari sau spre fermieri și de a spune că aceștia trebuie să fie mai responsabili. Un sistem funcțional presupune responsabilitate pe verticală, de la fermă până la autoritatea centrală.

De aceea, întrebarea care rămâne în urma acestor declarații este una simplă și legitimă: dacă în sistem au existat atât de multe probleme, cine a avut obligația să le vadă, să le corecteze și să prevină transformarea lor într-o criză națională?

Pentru sectorul ovin, aceasta nu este o dezbatere teoretică.

În spatele fiecărei zile de restricție există un crescător care hrănește animale pe care nu le poate valorifica. În spatele fiecărei piețe închise există o fermă care pierde bani. În spatele fiecărei restricții există investiții făcute în ani de muncă și există familii care depind de această activitate.

De aceea, sectorul ovin are nevoie de soluții, nu de explicații standardizate; de dialog, nu de monolog; de parteneriat instituțional, nu de transferul responsabilității către cei aflați la baza sistemului.

Iar dacă președintele ANSVSA spune că este nevoie de „un efort cu adevărat național, coordonat și onest”, atunci primul pas ar trebui să fie exact acesta: un dialog real, direct și permanent cu crescătorii de ovine și cu medicii veterinari care cunosc situația din teren. Chiar ANSVSA a formulat public necesitatea unei colaborări între autorități, medici veterinari și asociațiile de crescători pentru implementarea planului de acțiune. (AGERPRES)

Pentru că România nu își poate salva sectorul ovin din birouri și nici din conferințe de presă.

Sectorul ovin se poate salva numai împreună cu oamenii care îl țin în viață: fermierii, crescătorii, medicii veterinari și specialiștii din teren.

Iar înainte de a cere tuturor celorlalți să-și asume responsabilitatea, conducerea ANSVSA trebuie să răspundă, cu aceeași fermitate, la întrebarea pe care o pun astăzi tot mai mulți oameni din sector:

Cine își asumă responsabilitatea pentru ceea ce nu a funcționat?

Simona Man