Newsletter Subscribe
Enter your email address below and subscribe to our newsletter
Enter your email address below and subscribe to our newsletter

Sectorul laptelui din România se apropie de un punct de ruptură. În timp ce Guvernul prelungește plafonarea adaosurilor comerciale la alimente până la 30 iunie 2026, fermierii avertizează: producția nu mai este sustenabilă.
La poarta fermei, prețul laptelui a coborât în multe cazuri sub costul real de producție, pe fondul exploziei cheltuielilor cu energia, furajele și combustibilii. În același timp, presiunea din retail și din procesare menține prețurile jos, într-o piață deja afectată de supraproducția europeană.
📉 Rezultatul:
În paralel, consumatorul plătește de câteva ori mai mult pe raft, iar diferența din lanțul alimentar devine tot mai greu de justificat.
Plafonarea adaosurilor comerciale a fost gândită ca o soluție de protecție socială:
✔️ menține accesul la alimente de bază
✔️ temperează inflația
Dar în realitate, presiunea se mută în avalul lanțului:
➡️ procesatorii comprimă costurile
➡️ fermierii absorb pierderile
România se află într-un paradox periculos: încearcă să protejeze consumatorul, dar riscă să distrugă producătorul.
Plafonarea prețurilor este, fără îndoială, o măsură necesară politic. Într-un context marcat de inflație și instabilitate globală, statul trebuie să intervină. Însă problema reală este alta: cine suportă costul acestei intervenții?
Răspunsul devine din ce în ce mai clar – fermierul.
Când laptele se vinde sub costul de producție, nu mai vorbim despre piață liberă, ci despre o formă indirectă de transfer al pierderilor. Practic, producătorul finanțează stabilitatea prețurilor pentru consumator.
Pe termen scurt, sistemul poate funcționa. Pe termen mediu însă, consecințele sunt inevitabile:
România riscă astfel să devină o piață de desfacere, nu un producător relevant.
Nu putem avea alimente ieftine fără o producție sustenabilă.
Iar dacă fermierul dispare, prețurile nu vor mai putea fi controlate prin ordonanțe.
SIMONA MAN