Newsletter Subscribe
Enter your email address below and subscribe to our newsletter
Enter your email address below and subscribe to our newsletter

Una dintre cele mai importante știri ale săptămânii vine din piața cerealelor: România s-a detașat ca principal exportator de grâu moale al Uniunii Europene.
Potrivit datelor Comisiei Europene, până la 30 august, UE exportase 4,16 milioane de tone de grâu moale, iar România avea 2,33 milioane de tone, de peste trei ori mai mult decât Lituania, aflată pe locul al doilea.
Destinațiile importante pentru grâul european sunt Arabia Saudită, Algeria și Nigeria.
Întrebarea care merită pusă:
România este campioană la exporturi, dar cât din această performanță se transformă în profit pentru fermierul român?
Reuters a atras atenția asupra unei schimbări importante în agricultura Europei Centrale și de Est: seceta nu mai este percepută ca un fenomen excepțional, ci ca o amenințare recurentă.
România și Ungaria sunt printre țările afectate, iar producția de porumb este estimată să fie puternic lovită. Fermierii sunt deja determinați, în unele zone, să renunțe la această cultură.
Problema este mai profundă decât o recoltă slabă.
Dacă această tendință continuă, se poate schimba însăși structura agriculturii românești: ce mai cultivăm, unde cultivăm și cu ce costuri?
Presa agricolă a urmărit în această săptămână creșterea prețului grâului.
La Euronext, contractul cu livrare în decembrie a ajuns la 257 euro/tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, pe fondul unei oferte mai reduse și al interesului crescut al comercianților.
Și la Constanța prețurile au fost susținute, în timp ce oferta de cereale din Rusia și Ucraina este afectată de evoluțiile din regiune.
Așadar, pentru fermierul român apare o situație interesantă:
grâul crește, România exportă masiv, dar costurile de producție și finanțare cresc și ele.
O altă temă majoră a săptămânii este consolidarea rolului României ca hub regional pentru cerealele ucrainene.
România susține extinderea tranzitului de cereale ucrainene prin Portul Constanța către piețele mondiale.
În paralel, presa agricolă arată că România intră din nou în competiția pentru marile licitații internaționale de grâu, inclusiv pentru o licitație a Arabiei Saudite de 535.000 de tone, cu livrare în noiembrie-decembrie.
Aici avem o temă strategică:
Dar întrebarea este dacă această dezvoltare produce suficientă valoare pentru agricultura românească, nu doar pentru logistică și tranzit.
Unul dintre cele mai importante semnale economice ale săptămânii vine din industria îngrășămintelor.
AGF Nitrogen, al doilea mare producător de îngrășăminte din Europa, a avertizat că ar putea reduce producția de amoniac din cauza costurilor ridicate cu gazele naturale și certificatele de emisii.
Prețul gazului european a ajuns la începutul lui septembrie la aproximativ 72 euro/MWh, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2023.
Pentru agricultură, ecuația este simplă:
gaz scump → îngrășăminte mai scumpe → costuri mai mari/ha → presiune pe marja fermierului → prețuri alimentare mai mari.
Este o temă care merită urmărită în următoarele săptămâni.
De la 1 septembrie au fost deschise mai multe linii de finanțare pentru agricultură.
Una dintre temele evidențiate în presa agricolă este DR-14 – investiții în fermele mici, cu un buget de aproximativ 108 milioane de euro.
Totodată, au fost deschise scheme pentru zootehnie și alte sectoare agricole.
Presa a sintetizat momentul drept deschiderea „robinetului cu bani” pentru fermieri.
Dar aici apare întrebarea importantă:
Cine va reuși efectiv să acceseze banii și cine va rămâne pe dinafară?
Pentru fermele mici, accesul la finanțare rămâne legat de capacitatea administrativă, cofinanțare și pregătirea proiectelor.
În piața zootehnică se menține o problemă structurală: scăderea efectivelor și dificultatea fermierilor de a menține animale în fermă.
În paralel, presa semnalează lipsa animalelor pentru abatoare, în timp ce prețurile oferite pentru bovine cresc.
Asta este o contradicție aparentă:
prețul animalului crește, dar efectivele scad.
Pe termen lung, România riscă să ajungă într-o situație în care procesarea internă are capacitate, dar nu mai are suficientă materie primă românească.
Deși săptămâna aceasta cerealele au dominat agenda agricolă, problema sectorului ovin rămâne una dintre cele mai sensibile teme ale agriculturii românești.
Criza sanitar-veterinară și dificultățile privind exporturile continuă să pună presiune pe crescători.
Iar problema oieritului nu mai poate fi privită doar prin prisma unei boli.
Este o problemă de politică agricolă, comerț exterior, securitate alimentară și conservare a unei ramuri tradiționale a zootehniei românești.
O știre interesantă vine din zona legumiculturii: fermierii care rămân cu producția nevândută pot dona legumele către Banca Locală de Alimente, unde acestea pot fi transformate în hrană pentru persoane vulnerabile.
Este o soluție punctuală, dar ridică o problemă națională:
Aici avem loc pentru o dezbatere serioasă despre lanțul scurt, procesare, depozitare, distribuție și achizițiile publice de alimente românești.
În timp ce o parte a agriculturii se confruntă cu crize severe, există și exemple de ferme care investesc în tehnologie.
A fost prezentată în această săptămână cazul unei ferme din Iași care trece către agricultura de precizie, în cadrul unei exploatații transmise pe trei generații.
Mesajul este important:
viitorul fermei românești nu va fi doar despre suprafață, ci despre eficiență, date, tehnologie și controlul costurilor.
Un material foarte interesant publicat în această perioadă atrage atenția asupra presiunii financiare asupra fermierilor.
În cazul rapiței, de exemplu, terenuri evaluate la 6.000–7.000 euro/ha și dobânzi de 11–12% pe an pot genera costuri de finanțare de sute de euro/ha anual.
Asta schimbă radical calculul rentabilității.
Nu mai este suficient să întrebăm:
„Cât produce hectarul?”
Trebuie să întrebăm:
„Cât rămâne după costul terenului, finanțării, inputurilor și riscului climatic?”
Presa a adus în atenție și intensificarea fenomenului El Niño și riscul unor perioade de vreme severă, cu alternanțe între căldură extremă, secetă și precipitații intense.
Coroborat cu analiza Reuters privind seceta din România și Ungaria, mesajul pentru agricultură este clar:
Asta înseamnă irigații, soiuri/hibrizi adaptați, conservarea apei în sol, tehnologie, asigurări și schimbarea structurii culturilor.
Dacă ar fi să comprimăm întreaga presă agricolă a săptămânii într-o singură idee, aceasta ar fi:
România are cereale pentru export, dar agricultura românească este tot mai presată de secetă, costuri, finanțare și instabilitatea piețelor.
Avem simultan:
🌾 exporturi record de grâu
🌽 probleme grave la porumb
🚢 Constanța devine hub regional
💶 prețul grâului crește
🧪 îngrășămintele se scumpesc
💳 finanțarea devine tot mai grea
🐄 efectivele zootehnice sunt sub presiune
🐑 oieritul rămâne în criză
🌡️ clima schimbă regulile jocului
Rămâne insă o întrebare centrală :
Pentru că cifrele privind exporturile sunt spectaculoase, dar adevărata măsură a performanței agriculturii nu este cât grâu pleacă din Portul Constanța, ci câtă valoare adăugată rămâne în România.
SIMONA MAN
#RevistaPreseiAgricole #AgroExpertTV #AgroExpert #Agricultura #AgriculturaRomaneasca #Fermieri #FermieriRomani #FermierRoman #AgriculturaRomaniei #PresaAgricola #StiriAgricole #ActualitateAgricola #Cereale #Grau #Porumb #Zootehnie #Ovine #Bovine #Legumicultura #Agrobusiness #AgroEconomie #PoliticiAgricole #FonduriEuropene #APIA #MADR #AFIR #Seceta #Irigatii #ProductieAgricola #PreturiCereale #Exporturi #Constanta #Procesare #IndustriaAlimentara #SecuritateAlimentara #Romania Produce #AgroTV #Agricultura2026